Tenismenul elvețian Roger Federer, principalul favorit și locul 2 ATP, s-a calificat în finala turneului de la Rotterdam, după ce l-a învins, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 7-6 (3), pe italianul Andreas Seppi, locul 81 ATP.
Federer, care va redeveni lider mondial la începutul săptămânii viitoare, și-a asigurat calificarea în finală la capătul unui meci care a durat o oră și 26 de minute.
În ultimul act al competiției, elvețianul îl va întâlni pe Grigor Dimitrov, cap de serie numărul 2 și locul 5 ATP. Jucătorul bulgar s-a calificat în finală, sâmbătă, după abandonul belgianului David Goffin, al patrulea favorit și numărul 7 mondial, în semifinale.
Belgianul a fost nevoit să se retragă în game-ul secund al setului doi, la 6-3, 1-0 și 15-0 pentru adversarul său, după ce s-a lovit cu mingea în ochi, din cauza unei lovituri ratate, în momentul în care se afla aproape de fileu.
Prezența în finala turneului de la Rotterdam este premiată cu 196.875 de euro și 300 de puncte ATP, în timp ce campionul se va alege cu 401.580 de euro și 500 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER